…From feelings to words…

…cele mai frumoase sentimente isi fac aparitia in vietile lor , unele sentimente sunt total noi, altele au existat odata demult…

…sufletele lor  apropiate se unesc de aceasta data pentru totdeauna…nimic nu poate fi impotriva, deoarece insusi destinul le-a zambit…

…suflete capabile sa treaca sapte mari pentru a fi impreuna,

suflete care ar merge la capatul lumii pentru a-si face fericita perechea,

suflete pentru care nimic nu e mai important decat sa fie impreuna,

suflete care ar fi distruse fara dragostean ce-i uneste…

suflete pline de frica de a nu pierde cea mai de pret comoara…inima celuilalt… si  inimioara  care ii leaga acum cel mai mult…si cea care bate in soapta ascunsa …

suflete ce-l roaga pe Dumnezeu sa le dea sansa de a fi fericiti!

…

…ne intrebam daca cineva va zambii cand noi vom murii…
…de ce sa mai luptam sa traim…daca traim doar sa luptam?
…de ce sa incercam sa vedem, cand nimic nu e la vedere, cand totul e transparent, cand totul e invizibil?
…de ce sa mai incercam, cand nimeni nu ne mai da o incercare?
…de ce sa murim sa traim, cand doar traim sa murim?

mereu aceleasi incercari…cand incercam sa ne gasim, si parca norii nu ne lasa …fiecare e imbracat  in haina albastra a noptii ce se confunda cu cerul intunecat, fara stele …

nici una din ele nu vrea sa iasa sa ne lumineze calea…sa lumineze raspunsul…mai multa rabdare…si rabdare…si din nou rabdare sa rasara soarele…acum e noaptea lunga…si soarele a apus atat de demult…acum trebuie sa ne cautam in lumina lunii…ramane mica speranta…oare mai are  ea  puterea de a ne  lumina gandul intunecat?avem nevoie de luna plina…avem nevoie de soare sa ne incalzeasca gandurile reci de octombrie…unde sunteti?…unde a-ti disparut voi creaturi minunate ale divinitatii? veniti alert de oferiti caldura!…veniti…nu lasati raceala sa inghete suflete!

vise …

oare cine sunteti voi de credeti ca aveti dreptul sa va distrugeti inainte de a fi implinite?

oare cum credeti ca aveti dreptul sa nu ne lasati sa va implinim?

oare daca nu v-am avea pe voi …am mai putea traii?

oare nu sunteti voi  cele  care ne inalta sufletul?sau nu sunteti cele care ne tin in viata?

oare nu cu ajutorul vostru mai urcam o treapta spre fericire?

da…voi…VISE…frumoase!

unele veniti si va asezati in mintea noastra, creeand un alt univers…surori de-ale voastre ni se aseza direct in suflet…asteptand la coada sa fie implinite…

din pacate, o creanga se clatina…plecati alungate…ca pasarile calatoare ce in curand vor pleca spre alte taramuri mai calde…pt ca sunteti prea frumoase pt zilele reci de toamna ce vor veni!

Nu are rost de acum sa insistam sa negam lucruri evidente…
ei au nevoie de noi la fel cum avem noi de ei…
Trebuie sa lasam lucrurile asa cum sunt!
Ne alaturam visului de acum si incepem sa credem ca nici unul din noi nu vom mai pleca niciodata
Pentru ca atata timp cat vom ramane,voi ve-ti fi ce-i mai bun din tot raul nostru,iar noi vom fi ce-i
mai bun din raul vostru!
In prezent si viitor vom incerca sa ramanem aceeasi, pt ca acestea nu sunt construite inca…
insa trecutul,ramane neschimbat,pentru ca e steril…si nu acordă replici nici prezentului,
nici viitorului!
Nu ne vom mai intoarce inapoi…
Nu ne vom mai sacrifica…vom pune caramizile viselor treapta cu treapta pentru a ridica din
nou casuta ce odata s-a daramat sub greutatea tristetii.Vom construii impreuna casuta viitorului,impreuna!
Zambetele noastre vor tencuii,iar vorbele lor frumoase vor oferii culoarea!
Dragostea si afectiunea vor fi razele de soare ce intretin viata…ochii ce ne arata
iubirea,vor fi ferestrele prin care ni se daruieste lumina,iar sufletele ce ne imbratiseaza,
vor oferii caldura acestei casute!
Sperantele din inimile noastre o vor proteja de ploi…iar pacea…
ii va oferii garantia ca nu se va darama atat de usor ca prima data!

Secundele trec singure, nu le ajutam, atat de repede trec, incat nimeni nu le mai simte!

Secundele zboara, pleaca din timpul nostru, si noi mergem cu ele mereu si mereu…

Stiind poate ca nu stim unde!

Simtim sentimentele, si  tu si eu… e seara si plecam impreuna spre nicaieri!

Am vrea sa oprim timpul…totul se fie etern…

As vrea sa te fac al meu si tu sa ma faci a ta, avem nevoie unul de altul, ca sa ne tinem strans cand luna apare…

Putem incerca… daca nu incercam nu o sa stim niciodata!

Imi pun speranta ca ma vei tine in brate strans, sa nu plec departe niciodata, pt ca atingerea ta ma tine in viata!

Te uiti in ochii mei si-ti simt iubirea, iti vad fericirea si zambetul cald pt ca stii ca totul e in oglinda!

Esti mereu acolo unde trebuie sa fii!

                 (La multi ani! Si Multumesc ca faci parte din viata mea!)

Credeam ca am gasit iubirea,

dar ne-am inselat…

si tot intorcandu-ne in cercuri ,

pasind pe cararile ractacite, calcand in picioare fulgii mari de nea, pierduti in alta lume …

ne intalnim cu ei, cei ce nu readuc realitatea la viata,

acum nu mai avem nevoie de fantezii ci doar de ei…

Acum am gasit viata,

ajutati de aripi de iubire…

Si incercam sa nu ne pierdem din nou drumul, cararea, realitatea…

Imaginatia fuge salbatic, totul ramane atat de repede in urma,

 totul e tot mai frumos,

 ne deschideti ochii si vedem ca iubirea si dragostea poate fi diferita!

 ajutati de aripi de iubire!

…simtim caldura ce a atins din nou ghetarul din noi, o parte ce credeam ca va fi rece pe veci!
incet incet …sloiurile se topesc si cad in abisul uitarii…
…insa apar ei…
…o poarta deschisa de Cer special pentru noi…cheia magica a fericirii noastre!acea raza minunata …
…cu care, cand se ating de noi- ne incalzesc …tresarim…si nu stim daca intr-adevar e real…e adevarat….si nu e iar un vis urat trait in realitate!
…si ne dam seama ca fara ei n-am mai fi noi….ei n-ar ma fi ei, si unii fara altii n-am fi cum suntem!
ii purtam in ganduri, si ii ducem cu noi peste tot …
ne fac sa zambim chiar si atunci cand ochii nostrii plang…
…ne dau putere sa traim…ne dau forta sa mergem mai departe!
…cand ne zambesc apare soarele ce lumineaza fiecare pas pe care il facem impreuna spre un alt taram numit viitor-plin de alte vise si sperante marete!
          (Multumim ca existati!Multumesc ca existi!)

Si-acum imi amintesc jocuri de lumini ce cresc in ochii tai atunci cand ii privesc,
Si totul mi se pare firesc
Gasesc in ei lucruri dupa care tanjesc,
Sclipiri ma inconjoara si ma incalzesc,
Topesc ghetari care imi ingradesc,
Sentimente pe care nu mai reusesc
Si nici nu vreau sa le opresc,NU!
Glasul tau astupa glasul ratiunii
Ma simt nemuritor in infinitul fractiunii de secunda,
Cad prada fictiunii unui vis neimplinit,
Ma simt contopit cu un suflet care poate fi menit ,
Cand dintr-o data!
Luminile se sting in jurul meu
Ma afund in intunericul greu,
Aud o voce si simt o mana pe umarul meu.

Mi-aduc aminte lucruri pe care nu le pot exprima-n cuvinte,
O imagine cu-n univers format doar din noi doi
Lumea peste care acum cad ploi d amintiri,
Cuvinte,atingeri,priviri….

Abia acum incep sa simt ploaia rece
Si-aud aceasi voce care spune:
„Lasa totul trece!”
Dar eu sunt cel ce credea ca a invatat ca demonii au fete de ingeri
Si ingerii de fapt nu exista
Privirea-mi trista tinteste dezorientata si-n ea insista
Rugaminti atat de fierbinti incat
Ar intuneca minti si totusi
Nu mai pot sa vad in ochii tai ce simti
Si-mi vine sa plang dar strang din dinti
Si-atunci cuvintele sunt lacrimile sufletului meu
Dar numai eu stiu daca mai e sau nu al meu
Sau nici eu nu mai stiu oricum mi-e greu
Sa las totul in urma
Caci tu mi-ai furat visul
Si-acum ma confrunt cu abisul in care-am cazut
Si vreau sa te intreb:
„Cate suflete te-au urmat si s-au pierdut?”

Ne întoarcem înca o data spre visele nascute de amintiri, le număram şi observam ca fiecare zi care trece aduce alte vise… poate imposibil de împlinit şi acestea.
Avem atâtea de spus şi totuşi atât de puţine cuvinte ne izvorasc la suprafaţa.
Constatam contrariati ca nu stam sa-i ascultam pe cei de lânga noi şi astfel dam de fiecare data sfaturi ce se crapa de stâncile nenorocirii…

Ne adunam gandurile in tastaturi ce nu îşi mai disting nici macar literele şi privim spre viata.
Ideii şi iluzii adunate în mintile noastre cauta o mana de viaţa, dar soarta nu le arunca decat palme grele.
Totusi… daca nu am avea vise ar însemna ca nu mai traim…

Visele sunt melodia ce ne fredoneaza trecutul, prezentul şi viitorul.
Ceaţa din sufletele noastre cunoaşte azi mici raze istovite de soare… Dar nu putem da la o parte neîncrederea şi parcă aşteaptam din moment în moment o patura de fulgere şi tunete…
Ne rotim pentru întâia oara între doua fluvii nesecate de putere: minciuna sau adevar? Deşi înclinam să credem că minţim mai mult decat spunem adevarul, stam şi ne gândim ce s-ar întâmpla daca adevarul ar triumfa pretutindeni….

…Deseori ne intrebam daca existat vreodata un buchet de flori perfect….mereu tanjim dupa floarea preferata…acea floare perfecta!

Acea floare care ne-a invatat frumosul, caldul, gingasul, timidul…
dar pe masura ce crestem acea floare se schimba…
incepe sa fie slabita de vant, imprastiata ca petalele aurii… si o alta ii ia locul…

Si ni se face dor de laleaua alba…careia ii cade cate o petala cu fiecare lacrima pe care o varsam…
Cand incercam sa o atingem…ii mai cade cate una…pana cand aceasta ramane cu ultima petala ingalbenita…

Apoi ne resemnam sa ne petrecem viatza intr-o confuza suferinta vazand laleaua noastra vestejita….plangem crezand ca lacrimile noastre o vor ajuta sa-si revina…
din pacate nimic nu o mai poate ajuta., doar mana calda ce ii frange coditza si o pune in cartea cu copertile groase… pentru a-i pastra amintirea!

E primavara, sufletul lalelei ne lumineaza cu amintirea ei si ne presara in suflet caldura razelor de soare….