Iar dacă dintre toţi doar eu şi încă o mână de oameni suntem…  bine, ne acoperă şi ne înlocuieşte majoritatea. Şi uite-aşa devin eu cea care sunt în plus, iar voi rămâneţi drept unitate de măsură. Chiar doare. Pierd şi ultima sclipire de viaţă .

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele…”

(Ana Blandiana)

Până când voi găsit puterea „să iau de la coadă toate câte le-am lăsat” (V. Lipan ), mă las vrăjită de Secret Garden şi a lor \”Romance on violin\”… Şi un PS : „În timpul verii, cântecul se cântă pe sine însuşi.”
(William Carlos Williams)

Superb şi înălţător.

Mi-a coborât sângele din cap în inimă şi am zâmbit. „Mulţumesc, nu m-am rănit incurabil. Lăsaţi-i pe trecători să treacă pe trecere.”

P. S. : „Şi ce importanţă poate să aibă faptul că eu mă frământ, că sufăr sau gândesc?” (Cioran)