Pare la prima vedere ciudată propoziţia, nimeni nu-şi doreşte o boală, nimeni nu-şi doreşte pastile…cum poţi fi norocos să iei o pastilă? Se poate, explic în această postare. Şi explic şi cuvântul complicat. 😊
Postarea e de fapt despre avansurile ştiinţifice recente în medicina longevităţii. Care încep tot mai mult să aducă în prim plan un preparat vechi, ieftin, sigur, utilizat la nivel planetar în diabetul zaharat tip 2 dar la care s-au tot descoperit şi se descoperă beneficii şi în afara diabetului. Probabil că deja se ştie că prin high-life-ul celor implicaţi în medicina antiîmbătrânire (anti-ageing) se cam ia metformin, celebrul David Sinclair care arată mult mai tânăr decât e ia şi el metformin, milionarul Brian Johnson la fel…Iar asta nu e deloc întâmplător.
De fapt fenomenul de aici se numeşte, mai larg vorbind, „serendipitate”. Întâmplări norocoase. Se tot întâmplă în ultima vreme în domeniul meu. Sunt deja ani de zile de când s-a descoperit că metforminul inhibă mTOR şi activează sirtuinele, sunt tot ani de când planeta a aflat de antidiabeticele bune la slăbit (celebrul deja Ozempic e în grupa agoniştilor GLP-1, care are reprezentanţi destinaţi şi diabetului dar şi obezităţii fără diabet), sunt câţiva ani de când s-a descoperit că antidiabeticele din familia inhibitorilor SGLT-2 sunt foarte buni în insuficienţa renală…Iar acestea sunt parţial întâmplătoare…iar parţial nu…Dar acolo unde sunt pur întâmplătoare, de exemplu că un medicament deja bătrân, ca metforminul, a devenit un fel de copil minune pe alt domeniu, îmbătrânirea, e şi un pic de serendipitate. Cuvântul vine de la un basm vechi, cu nişte prinţi dintr-un oraş numit Serendip care umblau prin lume şi tot descopereau lucruri bune…Doar că serendipitatea la metformin e pe jumătate, şi explic în paragraful următor…
E pe jumătate pentru că metforminul e un medicament care lucrează la rădăcina bolii numite diabet zaharat tip 2. Rezistenţa la insulină. E un medicament care asta face în primul rând: scade rezistenţa la insulină. Atacând această cauză a diabetului tip 2 (cealaltă fiind scăderea producţiei de insulină) se ameliorează glicemiile. Pe de altă parte insulinorezistenţa există şi în afara diabetului tip 2 şi e un nucleu central al unei sfere de afecţiuni pe care le punem sub umbrela „sindrom metabolic” sau „boli metabolice” cel din numele ramurii mele (un termen, altfel, mai vag dacă e scos din context): obezitatea viscerală, hipertensiunea arterială, dislipidemiile, stările proinflamatorii, procoagulante, steatoza hepatică. Exact setul de boli asupra căruia se apleacă în mare parte specialitatea mea, care a devenit spectaculos de actuală. În paranteză fiind spus, nutriţia/diabetologia n-au fost niciodată o cenuşăreasă, dar cu avansurile din ultima vreme, în special ale farmacoterapiei, diabetologia a făcut multe „headlines”, cum se zice in engleză, a ajuns masiv în presa şi Internetul mare, ba prin Ozempic, ba prin nebunia cu senzorii şi „spikeurile de glucoză” şi HOMA şi o mulţime de alte noţiuni, toate cu influenceri, cu cărţi celebre etc. Iar legătura mare pe care o are REZISTENŢA LA INSULINĂ cu tot acest set de boli e exact cea care explică de ce scăzând rezistenţa la insulină se obţin o mulţime de avantaje în o mulţime de situaţii. Iar rezistenţa la insulină se scade cu stilul de viaţă (activitatea fizică şi scăderea în kilograme, mai exact în grăsime) şi, medicamentos, cu metformin. Iar aşa cum obezitatea şi rezistenţa la insulină sunt, ele însele, pro-cancerigene, pro-inflamatorii, pro-degenerative etc., apare drept logic că ameliorarea lor va avea efectele inverse. Doar că ştiinţa mai are şi de demonstrat asta…
Iar demonstraţiile apar şi tot apar. Să fac o a doua paranteză referitor la potenţialul cancerigen al Ozempic-ului, cel marcat pe prospecte şi, repet, confirmat doar pe model animal (tumori medulare de tiroidă)…nu strică să punem în balanţă şi potenţialul cancerigen de-a dreptul foarte bine documentat al obezităţii. Deşi foarte puţini văd ecuaţia asta. Iar la metfromin nici măcar nu avem balanţe: tot apar şi apar date şi mecanisme legate de beneficiile lui. De pericolele lui, în afară de istoricul pericol de acidoză lactică ce poate fi agravat de insuficienţa renală (de aici oprirea metforminului înainte de manopere cu substanţă de contrast sau reducerea dozelor, eventual oprirea, în insuficienţa renală, şi nu pentru că ar strica rinichii) şi de relativ frecventa situaţie de disconfort abdominal / diaree…metforminul, pe linie metabolică, practic are o foarte dezechilibrată balanţă între avantaje şi dezavantaje. În favoarea avantajelor. Iar primul, deja menţionat, e scăderea rezistenţei la insulină, care vine, ea însăşi, cu o cascadă de avantaje.
Iar celelalte, cele care închid bucla deschisă…sunt cele antiinflamatorii, anti-ageing şi cărora le aloc acest paragraf mai tehnic şi las şi un articol mai larg pentru cei interesaţi de detalii medicale.
•METFORMINUL INHIBĂ COMPLEXULUI MTOR. Complexul „Mechanistic Target of Rapamycin” e de fapt un set de proteine implicate în reglarea mai multor procese celulare, inclusiv creşterea, degenerarea, autofagia. Creşterea mTORC este o marcă a îmbătrânirii, ea vine cu degenerare, cu sinteză crescută de lipide, cu acumulare de produşi de tip „deşeuri metabolice” iar inhibarea mTORC, în special a mTORC1, aşa cum o fac rapamicina şi metforminul, vin cu o mai bună autofagie (curăţarea intracelulară), cu îmbunătăţiri ale ciclurilor celulare şi, demonstrat în studii pe model animal, cu creşterea duratei de viaţă. Deci: da, deja pe model animal metforminul e dovedit antiîmbătrânire (pe model uman e mult mai greu şi lung de demonstrat) şi se ştie şi unul din efectele principale: inhibiţia mTORC. De fapt dereglările mTORC sunt implicate nu doar în bolile metabolice ci şi în cele degenerative, în cancere, iar „reglarea”, aşa cum o poate face metforminul, are potenţialul invers, cel benefic.
• METFORMINUL ACTIVEAZĂ SIRTUINELE. Sirtuinele sunt alte proteine implicate în reglarea sănătăţii şi metabolismului celular, mai tehnic sunt nişte „deacetilaze NAD+ dependente” situate în nucleu, în citoplasmă, în mitocondrii. Prin activitatea de activator AMPk, metforminul are efecte benefice asupra acestor sirtuine, promovând repararea ADN-ului, stabilitatea proteinelor, oxidarea grăsimilor, funcţia mitocondrială etc. E exact calea pe care lucrează şi resveratrolul şi precursorii de NAD+, precum NMN. Tot calea sirtuinelor e cea ţintită şi de restricţia calorică şi postul intermitent, dar şi metforminul face acelaşi lucru. În special activarea SIRT1, care şi ea e dovedită pe model animal a prelungi viaţa.
Ca să nu devină chiar capitol de carte această postare, pe care o s-o urc şi pe blog, ideile principale sunt că metforminul are cel puţin 3 mecanisme prin care ar putea avea efecte favorabile pe creşterea duratei de viaţă la om, unul e cel clasic, scăderea rezistenţei la insulină (pentru care e utilizat în diabetul tip 2, de fapt e PRINCIPALA medicaţie în diabetul tip 2 pe toată planeta), iar celelalte două, mai puţin cunoscute, au de-a face cu procese celulare complexe, asupra cărora metforminul intervine benefic.
Despre asta era vorba cu serendipitatea în cazul metforminului, un medicament care chiar are, el însuşi, o longevitate impresionantă.
P.S. probabil că ar trebui ca la articolele mele să menţionez ce necesită pentru lectură, ca la articolele din ziare: „timp de lectură: 2 minute, 5 minute”. Aici aş zice: „timp de lectură: două cafele”. 😊
Articolul e pus si pe pagina mea publica de Facebook, pe care va invit sa o urmariti, pe Facebook am scris in ultimul an foarte multe postari/mici articole de acest tip: https://www.facebook.com/doctoradriancopcea/
Dr. Adrian Copcea 