Adnana Maioga's Blog

Oamenii pierd. Pierd petru ca au avut indulgenta prea manifestata..atunci cand iubesc, cand sunt disperati, cand iarta, cand striga, cand lasa mainile in jos, cand traiesc.
Nu inteleg ce putere trebuie sa ai sa minti, permanent, mereu, intotdeauna. Sa minti seara, sa minti dimineata. Sa pui minciuna in noapte buna, in revedere, in ochi, in ganduri si in tot, in tot.
Si la urma ?!
La urma un “ai grija de tine” umplut cu cica o sumedenie de regrete.
Nu-mi pare rau de nimic, insa nu as refuza si o usoara amnezie temporara, pentru a-mi goli creierul si a-i oferi libertate.
Sunt asa de egoista, ca dac-as avea sansa sa ma intorc inapoi sa repar ceva, nu as face-o !

Poate mandrie ?! …sau durere.

Refuz sa cred ca gresesc, sa sper si sa astept.
Unde sa gresesc ?!
Acolo cand, de obicei oamenii spun ca niciodata nu vor rani, insa o fac in cel mai direct mod, in partea stanga. Sau acolo, cand merg vorbe aruncat-n minte, strangere usoara de maina si o mica promisiune neaccentuata, ca va fi bine.
Ce sa sper ?!
Ca revin toate la normal ? Da, ele revin, dar trece timp, vin oameni noi si noi crestem spiritual.
Speranta e cea mai prosteasca stare si e un echivalent al minciunii. E asteptare. E absurd. Absurd ca crezi si stai, stai, stai dracului si astepti sa-ti vina trecutul in prezent. Cum ?
Je ne rêve plus.
Sa astept ?!
Am asteptat in rand dupa pantofi si faceam mofturi ca nu-mi plac, apoi pe drum am vazut un om fara picioare.
Chestia e ca timpul trece si noi ne imbogatim caracterele faciale cu cate un rid, unul mai pronuntat, altul mai sters, celalalt amprentat in suflet, unul in minte.
Nu, nu sunt pesimista, pentru ca mereu vad paharul pe jumatate plin cu apa si nu gol. Insa, nu poate merge vorba de optimism intr-o chestie ca tradarea a doua suflete, a doua minti.
Eu niciodata nu tin pe nimeni…pentru ca cel ce nu iubeste mereu cauta motiv sa plece si cel ce iubeste ramane. Simplu, ramane.

De-a lungul timpului am invatat ca pentru a judeca un om trebuie mai intai sa il cunosti dincolo de masca pe care o poarta toti zilnic in public. Nu poti judeca un om dupa o greseala. Suntem oameni si gresim. Sa gresesti e omeneste, cred. Tu nu ? Suntem oameni si asta ne diferentiaza atat de mult unii de ceilalti. Intr-o lume ce si-a uitat bunul mers au inceput sa se loveasca valori, principii, concepte, dar cu toate astea trebuie sa ne adaptam repede pentru a nu fi calcati in picioare. Nu poti tine pasul ? Nu te poti adapta ? Incearca sa te ridici si sa nu mai arunci cu pietre in ceilalti !

De doua zile ma tot framanta cateva cuvinte. Sunt o persoana sincera, zic eu. Mi s-a mai intamplat sa omit anumite lucruri, dar asta nu inseamna ca mint sau ca mi-am pus masca. Unele lucruri e bine sa ramana nespuse. Intotdeauna mi-a placut sa fiu inconjurata de sentimente curate, sa stiu ca cineva e mereu langa mine. Trebuie sa recunosc: nu-mi place singuratatea. Mi-e frica de singuratate si tocmai de aceea incerc mereu sa-mi urmez axa placerilor. Gresesc ? Sunt egoista ? Spune-mi !
Am dreptul la un gram de fericire fara sa cauzez suparari cuiva.

Imi simt sufletul animat de emotii puternice. Parca as fi renascut din propria fiinta, ca un rezultat al framantarilor din ultima perioada. Ma simt puternica, desi sunt inca slaba, curajoasa, desi inca imi e frica, optimista, desi ma mai apasa ganduri negre. Ma simt de parca traiesc in viitor, de parca as lua-o de la 0. Adica exact ce imi doresc. 

Azi am avut atatea ocazii sa deschid subiectul, si totusi nu am facut-o. De ce ? Ultima data a vorbit amandoi despre asta, iar apoi s-a lasat linistea. Niciunul din noi nu mai vorbeste despre asta.
Am ajuns la concluzia ca e mai bine sa nu mai astept nimic, pentru ca astfel sa se intample CEVAA. Poate ca e mai bine sa nu ma mai gandesc la asta si poate circumstantele ma vor aduce exact unde imi doresc. Adica voi astepta ca lucrurile sa se intample de la sine. Oare e bine ? E posibil doar sa ma amagesc, crezand astfel ca nu as fi decat indirect responsabila de rezultatul dorintei mele de schimbare. Ei bine, timpul le rezolva pe toate.

   O ploaie, o toamnă, un gând, o stare, un sentiment, într-un oraș oarecare, într-un suflet străin, într-o nu știu care seară…

Si din nou ma simt sfasiata in doua de nehotarare…

Trec zile in care astept un semn ca sa imi dau seama daca nu am nevoie de nici un stimul exterior. Sau am nevoie? Sunt cea mai nehotarata persoana din Univers. Nu am stiut si nu o sa stiu niciodata ce vreau. Nici nu stiu daca sunt spontana, luand in considerare faptul ca imi fac in minte zeci de scenarii realiste (sau mai putin) care nu coincid mereu cu realitatea. Doar timpul “ma obliga” sa ma hotarasc.. sau nu.Imi doresc sa-mi pot asuma alegerile si sa pot spune ceea ce imi doresc, ceea ce simt, ceea ce gandesc fara sa imi fie teama de consecinte. 

Amagirea e dulcea otrava din venele noastre, drogul iluziei. Refuzam realitatea pentru ca nu vrem sa mai traim in ea, inventam povești asa cum turnam zahar in cafea pentru ca nu ne place gustul. Nimeni nu va putea vreodata sa perceapa lucrurile asa cum sunt, asa cum se intampla. Suntem oameni, nimic mai mult. Nici nu trebuie sa fim.

“Sa nu mai fiu, sa pot sa exist.”

Cum ma vad eu peste 10 ani ? Nu stiu. Avand in vedere faptul ca in prezent am 16 ani, peste 10 ani voi avea 26. Ioi doamnee, ce baba o sa fiu ! Si, sincera sa fiu, habar n-am. Nu sunt genul de persoana care isi face planuri pentru viitor, abia pot planifica ce voi face weekend-ul urmator.

Si totusi, 26 de ani.. suna atat de, atat de..trist. Este o dovada dureroasa ca timpul trece repede, iar asta ma aduce cu un pas mai aproape de moarte prima pensie. 

Dar lasand asta la o parte. Peste 10 ani ma imaginez calatorind. Nascuta sub semnul zodiacal al taurului, sta in sangele meu de tauroaica sa fac tot ce imi propun. Apoi, ma imaginez mai roscovana decat in prezent. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu fata tipica: ochii verzi (pe care NU ii am) si parul roscat. Hmm. Ma vad jurnalista, scriind la o revista cunoscuta de scandal (hei, visatul e gratis !). Apoi ma mai vad stand langa un tip cu ochii albastri (oo doamne, ador ochii albastri !) si avand in dotare un Golden Retriever. :)) huehue. Probabil ceva mai inalta, sa zicem .. 1.72 ? Si ceva mai slabuta daca se poate. Si purtand tocuri ! Intotdeuana am admirat tipele care reusesc sa poarte tocuri chiar si cand nu se duc la vreo petrecere. Si cam atat, cred. A, si o sa am masina ! Da, da.

Nu stiu. Nu stiu daca ceea ce am zis eu acum se va aplica . In 10 ani se pot intampla atat de multe lucruri, se pot lua atat de multe decizii care sa-mi influenteze viitorul. Nu stiu daca voi face ceva maret in viata asta. Poate voi gasi leacul pentru cancer, sau poate voi aduce pacea in lume. Sau poate ca voi deveni o mare scriitoare, sau o mare actrita. Imi suna bine. Sau poate ca nu voi deveni nimic din acestea. Poate voi fi doar un om simplu, un simplu numar pe lista persoanelor care traiesc pe globul asta.

Dar va promit ca o sa mai auziti de mine – iar eu nu imi incalc niciodata promisiunile (bine, nici chiar asa )

Dar, pana atunci… las universul sa ma surprinda !

PS: Observati, va rog frumos, ca subsemnata Adnana aici de fata este serioasa decat cand vine vorba de articolele subiective. Cand vine vorba de articolele obiective, aceasta persoana trece in extrema cealalta. Pfff, taurii astia.

Am pace. Sunt linistita. Orice s-ar intampla nu are cum sa mi se intample mie. Nu ma mai atinge nimic, nu ma mai mira nimic. Sunt intangibila. Sunt ocrotita de o forta nebuna a intelegerii noastre. Dar eu inteleg, inteleg ca sunt aparata. Ca nu mai am de ce sa ma tem. Ca nu mai am motive sa-mi fie frica. Sunt linistita si orice ar veni am încredere în cineva in care cred ca si tu ar trebui sa ai, si cred ca nu e rau daca nu incerci sa intelegi, ci incerci sa crezi. Deci sunt linistita. Si am pace.

Hei, sunt eu. Eu, cea care ti-a fost aproape candva.Ma simt singura, vreau sa-mi scriu povestea in mii de pagini. Povestea mea…o poveste fara titlu si fara sfarsit. Pe tastatura laptopului se ratacesc cateva lacrimi, parca pline de ura si orgoliu. Machiajul curge pe obraji.. Ma simt ca intr-o colivie, iar toti cei din afara imi vor raul.

Dar stai ! Asta nu sunt eu. Nu e Adnana ! Ce se intampla cu mine ? De ce s-a schimbat totul ? De ce nu pot fi cea de ieri ? Ce m-a schimbat ? Saaau cine m-a schimbat ? Mhm, prea multe intrebari fara raspuns ce-mi zguduie capul ca un vartej…doar ganduri rele. 

Pana ieri eram, sau cel putin speram sa fiu, o fire tare, ambitioasa, care poate face fata oricarei probleme, care vrea sa fie indiferenta, desi sufletul ii spune altceva. De ce mereu gandesc cu mintea si refuz sa-mi ascult vocea inimii ? DE CEE ? Mda, inca o intrebare la care nu pot sa-mi raspund…

Dar azi ? Azi nu mai pot fi asa. Vreau sa evadez din colivie ! Vreau sa stie toata lumea ce simt. Iubesc ?! Poate. Totul pare un labirint. Vreau sa gasesc cheia pentru a deschide usa evadarii, vreau ca acolo sa fie el…visul neimplinit. Ingrijorata, incerc sa ajung la el, insa orgoliul ma retine. De ce ai vrut sa fii diferit de ceilalti si m-ai inchis ? As vrea sa stiu. Totul a trecut, insa ai lasat in urma ta o psihopata cu sufletul gol, disperat de tine si de dor. Oare sa fie doar o iubire adolescentina ? Sau doar o senzatie de disperare ? Cati dintre noi pot spune ca nu au simtit “balaurii” iubirii ?                         Nu stiu cum vei reactiona cand vei vedea asta. Poate ca TU deja m-ai uitat, mai mult ca sigur e asa. Cum spuneai tu: “Cand termin ceva, termin definitiv !” Din pacate la mine nu se intampla asa..parca nu am vointa necesara de a ma rupe cu totul de persoana care m-a ranit.

Ti-am scris pentru ca…pentru ca sunt momente in care imi lipsesti ! Ai plecat prea repede din viata mea. Simt ca acele momente frumoase petrecute impreuna au disparut din senin. S-au dus. Totul a devenit confuz. Tu si eu, noi doi…am ramas straini ?! Am trecut de multe ori pe langa tine fara sa te privesc in ochi, ochii aceia umbriti de un ambalaj care nu le apartine. Nu mai stiu mai nimic de tine. Tot ce aflu este prin intermediul prietenilor si a zvonurilor care mai apar din cand in cand. Sau atunci cand iti mai faci aparitia cu cate un mesaj pe facebook, totul incepe bine  insa se termina repede, mult prea repede ! Un lucru nu inteleg. De ce sunt ultima care incheie conversatia ? De ce ma lasi asa ? Stii ce faci tu ? Tu imi lasi impresia ca sunt doar niste cuvinte aruncate in vant si pentru distractie . In finee, stau uneori intinsa in pat si parca brusc, toate clipele petrecute cu tine imi acapareaza simturile, trupul si mintea. Ma pierd in pozele *top secrete* facute de o prietena pe vremea cand noi eram impreuna. Poze stiute doare de mine. Nu, nu vreau sa stii de existenta lor. Ce rost mai are acum ? Sa-ti trimit si sa dai delete ? Nu, nu, nu !  Duc dorul serilor petrecute pe banca inghetata de amintiri din cartierul meu si de strazile strabatute zile la rand. Mai tii minte cand imi spuneai ca ma iubesti de nu mai stiai de tine ? Ma tii minte ? Ei bine, eu chiar am crezut fiecare cuvant. Poate si acum cred ca drumurile noastre se vor  mai intersecta vreodata. As vrea sa vad macar pentru o clipa chiar acum, asa cum gandesti tu, dupa atatea luni. Nu vreau sa devii confuz dupa ce vei citi toate aceste randuri. Poate ca tu inca esti cu acea fata pentru care m-ai lasat sau poate ca ai pe altcineva .Sau, sau, sau nu.

Dar de ce sa te mint tocmai acum, cand este poate pentru ultima oara cand imi manifest regretul ca te-am pierdut pentru totdeauna. Nu, nu sunt pesimista, eu chiar astept sa-mi raspunzi candva la aceste randuri curate si sincere. Mereu imi spuneai ca sunt vinovata pentru ce se intampla.

Stii ca, in timp ce ti-am scris aceasta “scrisoare”, viata mea a capatat o alta nuanta. Datorita acestui site m-am descarcat, m-am eliberat de tot ce am purtat in minte. As vrea sa-ti vad expresia de pe chip cand vei citi. Sa stii ca ar insemna enorm pentru mine daca imi vei raspunde. Prietenii imi spun mereu sa te uit, sa nu ma mai gandesc la tine dar eu nu-i ascult. Privesc ca *vaca* inainte. Da, ca vaca :)) La partea asta probabil o sa razi. Pana la urma toti suntem oameni si gresim, toti iubim aceeasi lume, acelasi zambet, acelasi soare, acelasi dans al ploii.. Arunc o privire peste tot ce am scris, ma semnez si postez. Trag aer in piept si inchei aceste randuri cu speranta ca fiecare cuvant iti va capta atentia si cand am sa vad semne de la tine, am sa stiu ca au zburat cuvintele mele, c-au zburat precum o dragoste pierduta pe aripile invizibile ale vantului.