Trezit odata cu cocorii sau ce draci or fi zburatoarele alea care ne bintuie „fiordul” din spatele casei, am trecut la inviorare. Altfel spus, la pregatirea micului dejun. Sotiei i-am confectionat doua tarte cu ham si-o salata, iar eu mi-am mincat banana. „Si va rog sa terminati cu rautatile!” De fapt asta e si motivul pentru care mi-am pozat banana, banuind ce desertaciuni va vor trece prin minte.

Dar intrucit s-a luminat de ziua, mi-am dat seama ca banana mea reflecta cu precizie starea de spirit pe care ne-a creat-o ceata asta idioata care nu stiu de unde s-o fi pogorit asupra noastra. Ca, vedeti voi, in timp ce mood-ul de-a iesi din casa s-a plostit ca o coaja de banana, alte mood-uri au ramas erecte ca miezul ei. Probabil ca exista, totusi, o lege a compensatiei.

Dar ca sa vezi ciudatenie, la orele 10 ceata s-a ridicat iar pe la 11 a aparut soricelul, imprastiindu-si lumina si caldura. De fapt si ieri a fost la fel, ca de aceea spun ca-i ciudat. Asta-mi aminteste de Sintra Portugaliei. Acolo in fiecare dimineata e ceata si fix la 11 ceata dispare si apare soarele in toata splendoarea lui. Numai ca acolo exista o explicatie, Sintra fiind intre ocean si munte. In fine, ei le spun munti, dar punctul cel mai inalt e la ceva peste 500m, fata de nivelul oceanului. Asa ca toti vapori proveniti din ocean se ridica si dau cu capul de raceala muntilor unde se condenseaza si de aici ploile dese si ceata matinala nelipsita. Ceata care dispare cind soarele-si impune punctul de vedere. Numai ca in Florida nu sunt munti care sa condenseze aburii oceanici, asa ca in asta consta ciudatenia de care am pomenit. Ca exista explicatii, evident si n-ar fi exclus sa aibe legatura cu aerul ala polar care ne-a perturbat programul timp de vreo doua-trei zile.

In fine, acum stau pe balconete si sug bere, in asteptarea sotiei care pina nu da de negru, nu se misca de la soare. Pentru seara mi-am luat ceva sushi iar sotiei am sa-i fac un stir fry cu legume si fisii de carne. Iar daca voi mai face poze, le voi atasa.

Va rog sa-i transmiteti ca nu e doar zbanghiu, e si dobitoc.
Cu ceva nervi si-un minim de injuraturi am ajuns din nou la 27C. O iarna pe care o doresc numai prietenilor. Nicusorilor le doresc sa aibe parte de-o iarna bolojeneasca, nu pentru ca le-as dori raul, ci pentru ca asta si-au dorit si nu pot sa le doresc ce nu-si doresc. Mai ales ca din cite aud, iarna de care beneficiez eu e considerata georgesco-trumpista, ceea ce lor le produce brambureli mentale. De fapt nu m-ar mira, in intelepciunea lor precara, s-o declare si putinista, ca na, ala e responsabil si cu schimbarile climaterice.

Vai, dar uite cum, pe nesintite, am intrat cu slapii in cacat. Vreau sa spun, in politica. Ca dupa cum ati aflat, Narcis a-mproscat cu fecale, toata floarea vestejita a intregului Apus, de n-o sa-i mai spele p-aia toate apele Elvetiei. Nu am avut curiozitatea sa socotesc de cite ori i-a facut stupizi pe politicienii europeni, dar incepusem sa ma plictisesc amarnic. Iar cind a bagat-o p-aia cu vrajeala climaterica si eolienele din China, era sa ma stropesc pe mine de ris. De fapt, discursul l-as asemana cu dusurile scotiene. Cind a sters cu ei pe jos, cind ii numea sclipitori. Si poate ca un neavizat ar fi spus ca Trump s-a timpit. Dar nu. Narcis avea perfecta dreptate. Capeteniile apocalipsei erau niste idioti pentru Europa si niste sclipitori pentru US, Rusia, China, India si America de Sud, pe care le-a imbogatit in timp record. Bine ar fi ca pulimea europeana sa bage la cap si pe VIP-uri in pirnaie.

Dinspre partea inchinarii, eu astazi m-am piscinit. Cum altfel? Dar, intrucit ieri cumparasem o bucata de pulpa dintr-un porc pe care nu l-am cunoscut, astazi am taiat citeva fripturi iar osul, care era ascuns in carne, l-am pus la fiert.
Iar cind osul clocotea,
Mie dreapta ce-mi facea?
Cutitul ca-l ascutea,
Pe carne o ciopirtea,
Si-n zeama o arunca,
intrucit „Fiertura osului de Porc” nu e considerat fel de mincare. In fine, ciorba a iesit meseriasa, basca faptul ca i-am altoit si ceva zdrente de ou.
Ca daca nu v-am spus, va spun acum. S-a hotarit, de comun acord si in deplin consens, ca ar fi cazul sa bucataresc cite ceva cu care sa se delecteze si papila noastra romaneasca, la care inca n-am renuntat.

Dar pina atunci, intors de la piscina, si profitind de faptul ca ciorba nu e d-aia instant, am poposit in balcon, echipat in culorile FCSB-ului becalian, cu un bourbon de-a dreapta si cu lap top-ul in brate. Din pacate, pentru amicii fcsb-isti, care sufera cu stoicism, desi se dau indiferenti, echipa s-a prezentat ca o basina rasuflata, luind-o de patru ori sub coada. Si poate ca mi-ar fi parut rau, dar cind l-am auzit pe Beeecali cum distruge el orice echipa care-i iese-n cale, am simtit satisfactia pe care a simtit-o si BaSecu cind l-a priponit.

Pe seara am pus-o de un fripturision si o salata, cu care ne vom incheia aceasta zi de iarna floridiana.

Unde, draci baltati, am mai auzit eu sloganul asta? In fine, nu pot spune ca a fost energie solara de sa scoti limba, dar suficienta cit sa-ti fie bine, mai ales ca dupa lunch-ul in familie, mi-am tras si bourbonul traditional. Cit priveste celelalte energii, stam bine, nu ne lipsesc.
Azi, adica ieri, fiind zi de cupe europene, e posibil sa nu vad apa piscinei la fata, dar tinind cont ca pina la 3pm, cind se joaca Inter-Arsenal, mai sunt fo doua ore, orice e posibil.

Nu, n-a fost posibil intrucit am vizionat si meciul in care City a luat un mare bot de la Bodo/Glimt. O echipa norvegiana care a jucat meserie impotriva galonatei City. Si bine ce mi-a mai parut. Dar stai sa vezi ca miine, adica astazi, joaca si Chelsea impotriva unor ciprioti, si tare mi-e ca vor face un meci in nota lor obisnuita, adica de cacat. M-am batut peste gura, sperind ca va avea efectul scontat.

Dupa meciuri am facut rezervare si ne-am dus sa ne hranim la Watermark Grille, un restaurant pe 41. Fusesem aici, acum doua zile cu niste cunostinte. Si pot spune c-am fost impresionati de calitatea preparatelor, desi e un restaurant de cartier, fara mari pretentii. Motiv pentru care am recidivat in seara asta si bine-am facut.

Eu mi-am tras un canard a l’orange sau duck, pe limba astora, iar sotia a luat un ditai rack of ribs, din care vom minca si miine, adica astazi, pentru ca n-a putut dovedi decit fo trei coaste. Rata a fost meserie, iar sosul, divin. Pe bune!
Go Chelsea, Go!